Cladirea cunoscuta astazi Palatul Patriarhiei, a fost construita de statul roman, la inceputul secolului al XX-lea, pe locul fostei sali al Adunarii Deputatilor de pe Dealul Mitropoliei din Bucuresti.
Vechea sala a Adunarii Deputatilor cu terenul aferent a apartinut Mitropoliei Tarii Romanesti, care isi avea sediul in cladirile ce inconjurau actuala catedrala de pe Dealul Mitropoliei, dupa cum dovedesc hrisoavele vremii.
Ansamblul acesta de cladiri format din Palatul Patriarhiei, Resedinta Patriarhala si Catedrala Patriarhala este asezat pe vatra manastirii “Sfintii Imparati Constantin si Elena”, ctitorie si danie domneasca facuta Mitropoliei Tarii Romanesti de Constantin Voda Serban (1654-1658).
Palatul Patriarhiei este construit dupa planurile arhitectului I. Maimarolu, fiind prima lucrare de beton armat din tara. A suferit in timp diverse modificari, cea mai importanta fiind refacerea cupolei, care s-a prabusit la cutremurul din 10 noiembrie 1940.
Dupa decembrie 1989, datorita faptului ca au sporit activitatile misionar-culturale ale Bisericii Ortodoxe Romane, iar spatiile disponibile erau insuficiente ca suprafata pentru desfasurarea acestor actiuni, precum si a faptului ca Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor – si-a mutat sediul in alta cladire, acest imobil construit pe terenul Bisericii, la cererea Patriarhiei Romane, i-a fost dat in folosinta prin Hotararea Guvernului Romaniei cu numarul 941 din 8 octombrie 1996.
Acum, aceasta cladire ajuta la indeplinirea misiunii pastorale, prin diferitele conferinte si concerte religioase, si a misiunii sociale si de caritate, prin sectorul Biserica si Societatea, care functioneaza aici.
